terapie cu copii

Mergi cu copilul la psiholog!? Dar ce are?

Exact asta auzi de la orice persoana careia ii spui ca te duci la psiholog cu cel mic. Si da, si noi am fost la psiholog pentru ca am simtit nevoia asta.

Dar sa incepem cu inceputul. Gogoasa mea a dormit cu mine inca de la 7 luni de viata (pentru ca alftel nu dormea…DELOC). A fost mereu un copil activ, care prefera orice altceva in locul somnlui. Ca bebe, dormea reprize de 20-30 minute maxim, cu pauze tot atat de mici intre reprizele de somn.
De aceea in primul an de viata al lui am fost un adevarat zombie. Solutia la acel moment a fost sa il iau in pat cu mine si mereu cand vedeam ca da sa se trezeasca, puneam suzeta si adormea la loc. Asa am reusit sa dorm mai mult de 4 ore din 24.

In fine, asa a trecut timpul si iata-l la varsta de 6 ani, dormind tot cu mami in pat.
Ok, dupa sfaturi si intrebari in stanga si in dreapta, vorbind parinti care au avut aceeasi problema, ajung la o concluzie: solutia este sa ii cumpar un pat de o persoana, pentru copii, si camera lui sa fie amenajata in asa fel incat sa fie doar a lui.

Zis si facut, mai ales ca oricum intram intr-o renovare generala cu apartamentul, asa ca pornim la drum cu idea asta.
Cautam patul, mobila, si le alege el personal, dupa gustul lui, patul suspendat cu spatiu de joaca dedesubt…perfect. Dar…renovarea a inceput in aprilie si s-a terminat in…august. Nu ne asteptam sa dureze atat dar…iata cum acum aveam doar o luna de acomodare cu dormitul singur in camera lui inainte de alte 2 schimbari din viata lui: inceperea clasei intai si mersul la afterschool dupa scoala.

Ok, ne mutam inapoi in casa noastra nou amenajata (am stat la parintii mei cat a fost renovarea in curs) si, desi nu ma asteptam, Gogoasa s-adaptat imediat. Asteptam pe un scaun in camera lui sa adoarma seara dupa poveste (cam 15 minute), mai avea zile cand se trezea pe la 3 noaptea si ma chema sa astept pana adoarme la loc, dar era vorba de 5 minute si nu se intampla in fiecare noapte.

Perfect! zic eu. Nu pot sa descriu sentimentul de libertate pe care l-am avut cand am dormit in patul meu, in camera mea, si nu langa el dupa atatia ani. Nu ma intelegeti gresit, nu imi displacea sa dorm cu el, mai ales cand venea si se cuibarea la pieptul meu si dormeam imbratisati, dar mi-am dat seama ca nu era OK sa continuam asa.

Am simtit ca imi recapat personalitatea, ca eram mai mult decat o mama.

Totul bine si frumos pana cand a inceput scoala si afterschool-ul. Cand incet, incet s-au marit numaul de treziri pe noapte in care ma chema sa stau pana adoarme la loc, si in timp a ajuns sa ma pandeasca, sa vada cand si daca plec din camera. Ajunsese sa nu mai adoarma de frica sa nu plec. Nu mai dormea aproape deloc noaptea decat daca stia ca sunt acolo. Si iata cum ajunsesem sa dorm pe salteaua de joaca de sub patul lui suspendat.

Dupa vreo 2 saptamani de asa ceva am zis gata! Nu se mai poate. Si am inceput sa caut un psihilog care sa ne ajute cu problema. La afterschool-ul la care merge am intalnit-o pe Dna Pshiholog Oana Paunescu, care preda acolo 2 optionale. Asa am apelat la Doamna Psiholog si ne-am vazut intr-o seara timp de o ora. Jumatate am vorbit toti 3 (Gogoasa, Tati si cu mine) despre noi insine, despre ceilalti, ce ne place si ce nu la noi insine si la ceilalti din familie, dupa care cealalta jumatate de ora a ramas doar Dna Psiholog cu el.

Ce sa zic, a fost greu sa il las in cabinet, pentru ca desi ii povestisem ca venim sa stam de vorba cu Doamna Psiholog, pe care o cunostea, simtea ca e lasat acolo ca sa fie judecat (cred) si incepuse sa planga. Dar, am reusit sa ne desprindem si sa plecam 30 de minute din cabinet ca sa poata discuta cu el fara a se simti el urmarit sau judecat de noi.

Cand am revenit, era ok, vesel, cred ca isi daduse seama ca nu i se intampla nimic rau si ca doar se vorbeste acolo, si plus ca aveau niste jocuri interesante.
Doamna Oana, asa cum ii spune Gogoasa, ne-a explicat care au fost metodele folosite ca sa ii dea incredere in el si a obtinut de la el promisiunea ca va fi curajos, si ca va incerca sa doarma singur asa cum e normal, intelegend ce efort implica asta si din partea parintilor si cum ii afecteaza.

Nu are sens sa intru in mai multe detalii legate de tehnici prin care copilul a inteles ca el este independent de noi, si noi de el, si cum fiecare om are nevoie de spatiul lui, si ca ceilalti membrii ai familiei sa respecte asta.
Au lucrat si la expirmarea emotiilor, cum sa le identificam si sa le scoatem in fata, si care e metoda cea mai buna de a le depasi pe cele rele.

Concluzia ar fi ca, dupa 4 sedinte cu Doamna Psiholog, Gogoselul doarme singur in camera lui, toata noaptea, fara a se trezi, DELOC si uneori inchide usa (in special ca sa nu intre pisica :) ).
Acum vede camera lui ca pe spatial lui personal, cu care se indentifica el, si atat.

Ce trebuie sa intelegeti de aici este ca nu este obigatoriu sa aveti probleme ca sa mergeti la psiholog, ca nu toti cei care au probleme merg la psiholog, dar ca ajuta enorm de mult indiferent de motivul pentru care o faceti. Veti realiza niste lucruri pe care poate nici nu le observati inainte, veti putea sa le controlati sau sa le gestionati mai bine, si sincer, te simti mai …usor dupa o astfel de sesiune.

Incurajez toti parintii sa faca un astfel de experiment si sa mearga macar 2 sedinte, vor afla sigur ceva despre copilul lor sau despre ei insisi pe care nu il stiau inainte.

Multumim din suflet Doamnei Psiholog Oana Paunescu pentru tot sprijinul, sfaturile si felul in care l-ati adus pe Gogoselul nostru inapoi la copilul fericit si fara de frici de dinainte.

Cu drag,

Mami.

sursa foto: http://www.goodtherapy.org/learn-about-therapy/types/applied-behavior-therapy

Share this post

No comments

Add yours